În conformitate cu datele Ministerului pentru Energie şi Resurse Minerale din Indonezia, zona de restricţie în jurul vulcanului situat pe muntele Agung a fost redusă la 6 km, în timp ce gradul de alertă este menţinut la IV (maxim), iar statutul vulcanului se menține „în faza de erupţie”.
Aeroportul internaţional Ngurah Rai din Denpasar/Bali este deschis, iar activităţile se desfăşoară normal. În cazul unei erupţii puternice şi în funcție de direcţia norului de cenuşă este posibilă închiderea din nou a aeroportului Ngurah Rai şi, pe cale de consecință, persoanele aflate în insula Bali să întimpine dificultăţi la plecarea spre alte destinaţii.
Se recomandă informarea în permanenţă prin accesarea paginilor Internet ale autorităţilor indoneziene: Ministerul Energiei şi Resurselor Minerale - Agenţia pentru Vulcanologie (CVGHM).
Adăuga comentariu