Cei trei magistrați și-au anunțat plecarea din sistemul judecătoresc la începutul lunii noiembrie, dar, între timp, s-au răzgîndit.
Potrivit ZdG, decizia magistraților din cadrul instanței supreme a fost legată de noul proiect al sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar. După implementarea acestuia, angajații instanțelor ar urma să aibă venituri mai mici.La doar o săptămînă după decizia inițială, cei trei judecători s-au răzgîndit. Demersul privind retragerea a trei cereri de demisie a fost înaintat Legislativului de CSM.
Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat demersul. Prin urmare, cei trei judecători își vor continua activitatea în sectoriul justiției.
Conform Ziarului de Gardă, Tatiana Vieru a activat în sistem începînd cu anul 1982. În 2016, Vieru a fost numită vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție.
Valeriu Doagă, magistratul în vîrsta de 64 de ani, și-a început cariera în anul 1984. Acesta urma să plece la pensie anul viitor.
Tudor Berdilă și-a început cariera de judecător în anul 2006 la Judecătoria Cantemir. La 27 decembrie 2016, Tudor Berdilă a fost desemnat pentru exercitarea atribuţiilor judecătorului de instrucţie la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, pentru perioada 01 ianuarie 2017-31 decembrie 2017. Din noiembrie 2017, Berdilă a activat în calitate de judecător la Curtea de Apel Cahul.
Adăuga comentariu