Incidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 21 noiembrie 2017, în preajma Penitenciarului nr.11 din Bălţi, cînd inculpatul, care tocmai fusese escortat la porţile izolatorului, a profitat de neatenţia poliţiştilor care îl etapau şi a evadat.
Un procuror care se deplasa prin acea regiune a observat acţiunile ilicite ale inculpatului de evadare şi imediat a intervenit, imobilizîndu-l. Acesta s-a dovedit a fi un infractor deosebit de periculos, care fusese etapat la penitenciar după ce primise 30 de zile de arest preventiv pentru violul, atacul tîlhăresc şi omorul intenţionat, săvîrşit cu o deosebită cruzime, asupra unei minore din Ungheni.
Procurorul care a reţinut individul este adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Glodeni şi, în momentul respectiv, se afla în concediu anual de odihnă. În timpul reţinerii inculpatului, procurorului i-au fost cauzate leziuni corporale medii, avînd nevoie de îngrijiri medicale.
Recent, pentru evadarea din locurile de detenţie, însoţită cu aplicarea violenţei, inculpatul a fost condamat la 4 ani închisoare, urmînd ca în scurt timp să-şi primească pedeapsa şi pentru infracţiunile excepţional de grave comise în raionul Ungheni.
Concomitent, în cadrul procesului penal, Procuratura municipiului Bălţi urmează să dea o apreciere corespunzătoare şi acţiunilor poliţiştilor responsabili de escortarea inculpatului, soluţia legală adoptată în consecinţă în privinţa inspectorilor de poliţie urmînd a fi comunicată ulterior.
Adăuga comentariu