El a menționat că lumea se schimbă chiar în fața ochilor noștri și va dura ceva timp pînă vom realiza tot ceea ce se întîmplă acum. Dar ar fi o greșeală de neiertat să nu încercăm să fixăm aceste schimbări.
"M-am gîndit la un film documentar-studiu, pe care l-am numit deocamdată pentru mine "Carantina rusească". Și vă rog să deveniți co-autorii mei", a menționat Andrei Koncealovski pe pagina sa de socializare.
El a rugar internauții să înregistreze pentru el fragmente video nu prea mari, cu răspunsuri la întrebările care îl interesează. La aceste întrebări nu poți răspunde pur și simplu cu "da" sau "nu": trebuie să vă gîndiți, să vă împărtășiți gîndurile și sentimentele.
"Fiecare răspuns este important, fiecare experiență este unică, iar toate împreună ne vor da o imagine a vieții în țara noastră. Să începem cu primele patru întrebări și apoi treptat le voi pune pe următoarele. Puteți răspunde la unul sau la toate, este la discreția dumneavoastră. Puteți înregistra răspunsurile în diferite zile, puteți răspunde la aceeași întrebare de mai multe ori, dacă ceva s-a schimbat", a subliniat celebrul regizor și scenarist rus.
"Și apoi din fragmentele pe care le veți transmite, vom încerca să creăm un film care să păstreze memoria noastră generală despre această perioadă", a subliniat Andrei Koncealovski.
El a spus că va fi bucuros dacă la proiect vor participa și persoane care nu locuiesc în Rusia, dar vorbesc limba rusă.
Adăuga comentariu