Interpelarea a fost făcută de deputat urmare a faptului că primăria a fost ”răsfățată” în ultimii patru ani de fonduri din bugetul de stat și cel raional, în total de circa 46-48 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură, inclusiv rutieră, însă drumurile aici, în special, la periferie, sînt în stare dezastruoasă.
Așa cum nu a verificat activitatea Primăriei Cahul de aproape 6 ani, recent Inspecția Financiară a pornit verificarea planificată a acesteia, urmînd să studieze actele și să se pronunțe dacă banii publici au ajuns la destinație.În același timp, în adresa Inspecției Financiare din partea Președinției a venit un document prin care se cere, în contextul vizitei de lucru a Președintelui Maia Sandu la Cahul, prezentarea informațiilor cu referință la temeiul juridic și mersul controlului.
Deputatul a catalogat aceste presiuni ca o încercare de a “crîșui” primarul din Cahul Nicolae Dandiș și a îndemnat instituția prezidențială să lase organele de resort să-și exercite obligațiunile.
”Oamenii buni nu fac evaziuni fiscale, dar achită impozite, pentru a putea oferi cetățenilor salarii și pensii. Dar poate în acest mod se efectuează operațiuni de spălare de bani? Procuratura, Banca Națională a Moldovei să se pronunțe!”, a subliniat Vasile Bolea, anunțînd că și în această problemă a depus cîteva interpelări organelor de resort.
Adăuga comentariu