X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Cine este Stanislav Secrieru, noul consilier al Maei Sandu

16 aug. 2023,, 11:00   Politică
4389 0

La 15 august, Președinția a anunțat despre modificările care au loc în componența cabinetului șefului statului. Astfel, precum se menționează în comunicatul de presă, începînd cu data de 1 septembrie, noul consilier în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate va fi Stanislav Secrieru.

Stanislav Secrieru este analist superior la Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate. Interesele sale de cercetare se concentrează pe relatiile UE-Rusia, politica externă și de securitate a Rusiei în regiunea post-sovietică, conflictele prelungite și relatiile UE cu statele Parteneriatului Estic (PaE), notează Noi.md cu referire la deschide.

Anterior, în perioada dintre anii 2014-2016, Stanislav Secrieru a fost analist principal la Institutul Polonez de Afaceri Internationale.

Timp de un an, în perioada 2016-2017, a exercitat funcția de analist politic la Institutul pentru Politici European al Fundației pentru Societate Deschisă din Bruxelles.

Totodată, Stanislav Secrieru este cunoscut ca fiind co-editor al volumului “Russia Rising: Putin's Foreign Policy in the Middle East and North Africa”, apărut la editura Bloomsbury în 2021.


De asemenea, anterior a fost cercetător la Colegiul de Apărare NATO din Roma (2006), Institutul pentru Politică Europeană din Berlin (2009-2010) și Colegiul Noua Europă din București (2011-2012). A lucrat la proiecte de cercetare care abordează evoluțiile politice și de securitate din vecinătatea de est a UE pentru Consiliul European pentru Relații Externe (2007-2009) și Freedom House (2012-2013).

Este autorul lucrării „Rusia după imperiu. Între putere regională și custode global” și coator al studiului „Caucazul de Sud supă 20 de ani”.

Reamintim că astăzi, 15 august, Maia Sandu a semnat decretul prin care secretarul de stat al Cancelariei Guvernului, Adrian Băluțel, a fost numit în funcția de șef al Cabinetului al Președintelui Republicii Moldova, începînd cu data de 4 septembrie 2023. Iar din 1 septembrie, Stanislav Secrieru va exercita funcția de consilier în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

6
0
0
1
27

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?