Hotărîrea a fost adoptată la ședința de astăzi a Legislativului, cu majoritate de voturi.
Pînă a fi numită în această funcție, Dana Munteanu a activat în calitate de șef-adjunct al Direcției Management Alegeri în cadrul CEC.Dana Munteanu a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, precum și Academia de Studii Economice. Este magistru în drept.
Comisia Electorală Centrală are nouă membri – opt desemnați de Parlament și unul de Președintele țării. Potrivit art. 19 din Codul Electoral, în calitate de membri ai Comisiei Electorale Centrale pot fi propuse persoane care dețin cetățenia Republicii Moldova, au o reputație ireproșabilă și aptitudini pentru exercitarea activităților electorale și nu au interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.
Membrii CEC sunt inamovibili şi nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice.
Adăuga comentariu