Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

De la începutul legislaturii a XI-a, Parlamentul s-a întrunit în 25 de ședințe plenare

29 dec. 2021,, 13:59   Politică
3055 2

Din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a, deputații s-au întrunit în 25 de ședințe plenare.

Ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a s-a desfășurat în cadrul sesiunii de primăvară, pe parcursul a două zile – 26 și 29 iulie 2021, transmite Noi.md.

În cadrul acesteia, au fost constituite fracțiunile parlamentare, ales Președintele și vicepreședinții Parlamentului, constituite Biroul permanent și cele 11 comisii parlamentare permanente.

Au urmat patru ședințe în cadrul a două sesiuni extraordinare care au avut loc pe parcursul lunii august anul curent. În cadrul acestora, deputații noii legislaturi au acordat vot de încredere Guvernului și au aprobat Programul de activitate al Executivului.

De asemenea, au fost desemnați membrii delegațiilor Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și organizațiile parlamentare bilaterale.


Sesiunea de toamnă a început pe 1 septembrie și s-a încheiat pe 24 decembrie curent.

Parlamentul de legislatura a XI-a a fost ales pe 10 iulie, iar pe 23 iulie Curtea Constituțională a adoptat Hotărîrea cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate și validarea mandatelor deputaților aleși.

În actualul Legislativ, Fracțiunea Parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate” deține 63 de mandate (62%); Fracțiunea Parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – 32 de mandate (32%); Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic ”ȘOR” – șase mandate (6%).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?