Șeful statului a declarat, în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova că, deputații au pe agenda de lucru mai multe proiecte de lege, inclusiv Guvernul pregătește inițiativa prezidențială cu privire la alocarea a câte 700 de lei pentru pensionarii cu o pensie de până la 3000 de lei.
”Sper că, de săptămâna viitoare, vor începe ședințele plenare ale Parlamentului, pentru că sunt mai multe subiecte care urmează a fi discutate, inclusiv colegii de la Guvern pregătesc proiectul de lege privind inițiativa mea de a acorda câte 700 de lei la pensionari. Vedem dacă reușesc săptămâna viitoare sau peste o săptămână”, a spus șeful statului.Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a semnat dispoziția cu privire la stabilirea regimului de autoizolare la domiciliu a deputaților până la prezentarea rezultatelor negative a testului la COVID -19. Decizia de testare a deputaților și angajaților din cadrul Secretariatului Parlamentului pentru determinarea prezenței virusului a fost luată după ce un deputat a fost depistat pozitiv la coronavirus.
Adăuga comentariu