Cutremure stiri: 502

Dorin Cimil, nemulțumit de felul în care au loc ședințele CEC

6 noi. 2020,, 13:28   Politică
3856 0

Nemulțumit de modul în care se desfășoară ședințele Comisiei Electorale Centrale (CEC), președintele instituției, Dorin Cimil, și-a îndemnat colegii „să manifeste un comportament etic, moral și profesionist”, scrie agora.md.

„Tot mai des, ședințele CEC devin subiect de ponegrire și luare în zeflemea, iar pragmatismul unor membri ajunge a avea accente de insultă și batjocura, care atinge reputația individuală și instituțională. Făcând aceste constatări le reamintesc colegilor că în activitatea publică pe care o desfășoară în cadrul autorității electorale, respectarea prevederilor din Constituție, Codul electoral, Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei, precum și Codul de etică și conduită profesională, este obligatorie”, a menționat Dorin Cimil într-o declarație publică publicată pe site-ul CEC.

„Nerespectarea acestora reprezintă și o eschivare de la jurământul depus în plenul Parlamentului la momentul confirmării în calitate de membru”, a ținut să mai precizeze.

Amintim că, în timpul ședințelor CEC, deseori s-au iscat mai multe situații tensionate, în special între președintele instituției, Dorin Cimil, și membrul CEC Sergiu Gurduza

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав