Potrivit lui, unioniștii au încălcat legea atunci cînd au blocat circulația la intrarea în oraș, iar forțele de ordine s-au văzut nevoite „să-i ia în brațe” și să-i dea la o parte.
„Nu trebuia să demonstrăm că vrem să stăm pe jos. Nu sînt pentru folosirea forței. De fapt aici a fost un fel de luare în brațe și mutare în alt loc. Nu s-a folosit forța cum vedem în Germania, în SUA”, a declarat Ghimpu în cadrul unui interviu la Adevărul Live.Ghimpu, este de părere că unioniștii au încălcat legea atunci cînd s-au confruntat cu forțele de ordine.
„La noi e interzis (să blochezi circulația - n.r.). Sînt condiții stipulate de lege în care nu se permite celor care organizează mitinguri, proteste să blocheze drumuri. Aici nici nu s-a anunțat că autobuzele trebuie să vină în Piață. Este un drum internațional care a fost blocat. Nu vreau să spun că intervenția polițiștilor a fost una justificată. Noi trebuie să facem așa încît să nu-i punem în situație nici pe polițiști și nici polițiștii pe noi”, a adăugat politicianul.
Referindu-se la faptul că printre cei bruscați de polițiști s-a numărat și un deputat în Parlamentul României, Ghimpu nu a exclus că acest lucru ar putea fi parte a unui scenariu.
„Codreanu are imunitate în România. Polițiștii au știut foarte bine că este acolo. Unii vorbesc că special l-au oprit pe Simeon la hotar pentru că e cetățean român și nu poate candida și de asta trebuia un lider aici și l-au băgat pe Codreanu. Un scenariu prin care să-l victimizeze pe Codreau și să-l facă liderul unioniștilor. Noi trebuie să fim un exemplu. Și eu puteam să mă pun pe bulevardul Ștefan Cel Mare cînd l-au arestat pe Chirinciuc sau pe Chirtoacă. Acum poliția spune una, ei spun alta și lumea nu mai înțelege și nu mai știe ce să creadă”, a mai subiliniat el.
Adăuga comentariu