X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4070

Grosu răspunde criticilor aduse cu privire la numirea Avocatului Poporului

27 sep. 2021,, 22:45   Politică
3101 3

Președintele Parlamentului Igor Grosu a răspuns criticilor aduse de către societatea civilă și unele partide extraparlamentare, care au acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de încălcarea principiilor democratice și numirea politică a Nataliei Moloșag în funcția de Avocat al Poporului, aceasta reprezentînd-o în instanțe pe Maia Sandu în campania electorală la prezidențiale.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, președintele Legislativului a explicat că pînă ca cele două candidaturi să fie supuse votului în Parlament, Natalia Moloșag și Andrei Brighidin, în cadrul fracțiunii a avut loc un vot intern, în cadrul căruia, 40 de deputați s-au expus pentru Natalia Moloșag, opt pentru Andrei Brighidin, iar alți opt s-au abținut. Președintele Parlamentului a reiterat că în cazul în care aceleași voturi aveau să fie oferite în plen, trebuia să fie anunțat un concurs nou, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

„După ce Comisia juridică și cea a drepturilor omului i-au intervievat și ne-au prezentat nouă concluziile, noi am avut o discuție în cadrul fracțiunii și am auzit argumentele pentru ambii candidați. Am ajuns la un moment dat că am pus la vot ambele candidaturi în cadrul fracțiunii. Majoritatea a fost pentru doamna avocat, dar au fost voturi și pentru domnul Brighidin. Ambii erau punctați cu zece. Dacă repetam acest vot în Parlament, cu ce ne alegeam? Mai repetam odată concursul și spuneam: stați un pic dragi deputați, anulăm votul și mai repetăm odată”, a spus Igor Grosu, or, Avocatul Poporului se alege cu cel puțin 51 de voturi.

Amintim că duminică, Partidul Unității Naționale a organizat un protest în fața Parlamentului acuzînd actuala guvernare de trucarea concursurilor și angajarea în funcții publice a persoanelor apropiate PAS-ului, făcînd referire inclusiv la numirea Nataliei Moloșag.

Directorul executiv al Promo-LEX, Ion Manole, într-o postare pe Facebook, a spus că Avocatul Poporului a fost numit de către majoritatea parlamentară printr-un vot politic, plictisitor și antidemocratic.


Candidatura Nataliei Moloșag a fost susținută de către Parlament pentru un mandat de șapte ani. Ea a fost votată de către 57 de aleși ai poporului.

Întrebată în cadrul ședinței Parlamentului, de către deputatul BCS Vasile Bolea, dacă se află în relație de rudenie cu cineva din Guvern sau Parlament, Natalia Moloșag a răspuns: „Nu mă aflu nici într-o calitate de rudenie, nici cu secretara de stat de la Ministerului Justiției și nimeni din deputați sau alți funcționari din Parlament”.

Menționăm că avocata Natalia Moloșag a reprezentant interesele concurentului electoral Maia Sandu, în mai multe litigii, apărîndu-i onoarea și demnitatea, în cadrul campaniei electorale din alegerile prezidențiale.

Natalia Moloșag este licențiată în drept și a fost premiată pentru inițiative în domeniul drepturilor omului în Gala premiilor ONU. Potrivit CV-ului, Natalia Moloșag are o pregătire teoretică și practică în domeniul drepturilor omului. În cei peste 15 ani de activitate, s-a dedicat acestui segment de activitate, atît la nivel național, cît și la nivel internațional. Pe lîngă asta, Natalia Moloșag a contribuit la fundamentarea sistemului de asistență juridică garantată de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?