”Vreau să mulțumes, președintelui Igor Dodon, pentru încrederea care mi-a dato anul trecut pe 24 noiembrie”, a declarat Chicu.
Totodată, Chicu a declarat că după ce ieri au fost aprobate cele mai importante proiecte, care vor permite în viitor achitarea salariilor și a pensiilor, a venit momentul să fie lansată procedura de dizolvare a Parlamentului și anunțarea alegerilor anticipate.
Ion Chicu a mai spus că pe parcursul zilei de azi urmează să discute cu președintele ales Maia Sandu despre activitatea Guvernului în exercițiu.
Pe final, premierul le-a mulțumit colegilor la Guvern pentru activitatea în acest an complicat, dar și deputaților care au susținut Guvernul Chicu.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a nunțat că ședința legislativului de astăzi, anunțată la ora 15:00 nu va mai avea loc dat fiind faptul că subiectul de pe ordinea de zi a fost epuizat.
Aceasta este o decizie asumată cu scopul de a declanșa alegeri anticipate parlamentare, spune Igor Dodon.
”În aceste condiții cînd este asigurată stabilitatea bugetară, financiară așa cum am promis am luat decizia la momentul potrivit de ași anunța demisia”, a declarat Dodon.
Adăuga comentariu