Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4129

În atenția agenților economici: Ce document a fost examinat în Parlament

17 iul. 15:15   Politică
6295 0

Agenții economici din Moldova vor putea să participe mai activ în procesul schimburilor comerciale cu țările din zona euro-mediteraneeană, notează Noi.md.

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene a fost modificată, iar documentul va fi propus plenului Parlamentului pentru ratificare.

Proiectul de lege a fost examinat de membrii Comisiei economie, buget și finanțe și ai Comisiei politică externă și integrare europeană.

Potrivit autorilor, noile prevederi vor facilita și desfășurarea proceselor de prelucrare și producere a mărfurilor care întrunesc condițiile originii preferențiale și sînt scutite de taxe vamale în zona euro-mediteraneeană. Respectiv, noile reguli vor ușura și integrarea economică, consolidarea și dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare integrate în țările din regiune.

Mai mult decît atît, modificarea Convenției are drept rezultat o serie de beneficii economice pentru Republica Moldova, în special, la capitolul de atragere a investițiilor în sectorul industrial.


Menționăm că Republica Moldova a aderat la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene în 2015. Documentul are drept scop facilitarea comerțului și integrarea lanțurilor de aprovizionare în zonă.

2
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав