În cadrul unei conferințe de presă organizată la Ministerul Sănătății, reprezentanții instituțiilor de stat responsabile de gestionarea pandemiei i-au îndemnat, repetat, pe moldoveni să respecte regulile epidemiologice, scrie Agora.md.
„În rezultatul verificărilor inopinate, continuă să fie depistate neconformități. Din numărul total de unități verificate (144), au fost depistate neconformități la trei instituții de educație și învățămînt, la trei unități de comerț și la șase obiective de producere și frizerii.
Controalele inopinate vor continua. Solicităm în continuare să se asigure respectarea cu strictețe a măsurile care vor conduce la prevenirea răspîndirii infecției COVID-19”, a declarat reprezentantul ANSP, Andrei Ciuburciu.
„Nu toți cetățenii au conștientizat pericolul de infectare. 638 de încălcări a prevederilor și restricțiilor. Acestea sînt legate de respectarea obligatorie a cerințelor elementare de purtare a măștilor, respectarea distanței sociale. Controalele și verificările efectuate la unitățile de comerț au demonstrat că în special unitățile din spațiile închise comit încălcări. Mai ales nu purtau măști vizitatorii.Situația nu este mai bună nici în piețele comerciale: nu se poartă masca, nu se respectă distanța. Carabinierii au reapărut în stațiile de transport public”.
Precizăm că bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus în R. Moldova a ajuns la 172.815 de cazuri.
Adăuga comentariu