„Deși în Republica Moldova există unele particularităţi specifice, care nu pot fi comparate cu alte ţări - în special, capturarea instituţiilor statului de către grupuri oligarhice şi utilizarea justiţiei în scopuri private - și chiar dacă avizul Comisiei, din punct de vedere formal, are caracter consultativ, recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile care urmează.
De aceea, în regim participativ și în consultare cu toți partenerii interni şi externi, vom întreprinde măsuri de ajustare a legislaţiei cu scopul de a o pune în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneția. Concomitent cu acest proces, reforma justiţiei de care au urgent nevoie atît oamenii, cît şi statul Republica Moldova, va continua.
Dezbaterile publice asupra unei reforme atît de ample şi complicate cum este cea din justiție sînt firești. Însă obiectivul nostru este clar și în acord cu voinţa cetăţenilor şi partenerilor țării noastre - justiție independentă, dreptate și lege egală pentru toți. Vom ține cont de cele mai bune practici și vom face împreună pașii corecți în această direcție”, a scris Litvinenco pe Facebook.
Adăuga comentariu