X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Modificări legislative pentru asigurarea aplicării eficiente a regulilor urbanistice

4 iul. 15:15   Politică
2002 0

Proiectul de lege care prevede modificarea cadrului normativ ce reglementează domeniul urbanismului și construcțiilor a fost aprobat, în prima lectură, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați PAS.

Prin modificările operate la Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și la Codul urbanismului şi construcțiilor se propune reglementarea procedurii de eliberare a actelor permisive în condițiile lipsei documentației de urbanism și amenajare a teritoriului în extravilanul localității. Astfel, solicitantul, în baza deciziei consiliului local, va elabora planul urbanistic de detaliu (PUD), care va servi drept temei pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectarea lucrărilor de construcție în extravilanul localității.

Documentul mai propune completarea Legii privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Vor fi introduse patru tipuri de acte permisive: certificatul de urbanism pentru proiectarea lucrărilor de utilitate publică de interes național și autorizația de construire/desființare pentru aceste lucrări; certificatul de urbanism pentru proiectarea construcțiilor cu caracter militar sau secret, precum și pentru construcțiile misiunilor diplomatice ale statelor străine în Republica Moldova și autorizația de construire/desființare pentru astfel de construcții.

Alte modificări urmăresc înlăturarea lacunelor și ambiguităților din cadrul normativ actual pentru a asigura о aplicare mai clară și mai eficientă a regulilor urbanistice, pînă la intrarea în vigoare, la 30 ianuarie 2025, a tuturor prevederilor Codului urbanismului și construcțiilor, care va fi documentul de bază ce va reglementa acest domeniu.

Proiectul de lege care propune ajustarea cadrului normativ ce vizează politica în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și al construcțiilor a fost susținut de 57 de deputați și va fi propus plenului Parlamentului spre adoptare în lectura a doua.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?