Potrivit şeului statului, în cadrul discuției au fost abordate mai multe subiecte actuale ce vizează relațiile bilaterale dintre Moldova și Austria.
"În mod special am remarcat sprijinul pe care l-a acordat Austria în calitate de stat ce a deţinut preşedinţia OSCE în anul 2017. Am anunțat că mizăm și în continuare pe susținerea Austriei în domeniul cooperării interstatale, în construirea relaţiilor cu institutele oficiale europene în contextul preluării de către Austria a preşedinţiei Uniunii Europene, din 1 iulie 2018. Am declarat că pledăm pentru o eficientizare maximă a cooperării dintre Republica Moldova şi Republica Austria", a scris Dodon pe o reţea de socializare.Igor Dodon le-a mulţumit colegilor austrieci pentru efortul pe care-l depun în promovarea neutralităţii Republicii Moldova.
"Am menţionat interesul nostru pentru experienţa Austriei în promovarea statutului de neutralitate permanentă a ţării şi impactul acestuia în formarea conștiinței naționale şi în dezvoltarea statului. Le-am mulţumit colegilor austrieci pentru deschidere şi dorinţa de a oferi un sprijin amplu Moldovei în promovarea conceptului de consolidare a statutului de neutralitate al ţării noastre", a adăugat şeful statului.
Adăuga comentariu