X 
Cutremure stiri: 504

Nastase și-a anunțat intenția de a candida la parlamentare

4 iun. 2018,, 07:31   Politică
4845 3

Noul primar de Chișinău, Andrei Năstase, susține că va merge la alegerile parlamentare împreună cu PAS și PLDM, conform unui acord stabilit la finele anului trecut.

Totodată, Andrei Năstase spune că onorarea tuturor angajamentelor pe care le-a făcut înainte de alegeri necesită conjugarea eforturilor și conectarea oamenilor de cea mai înaltă calitate, transmite IPN.

În cadrul briefingului de presă de după anunțarea rezultatelor preliminare finale ale alegerilor locale noi, Andrei Năstase, a menționat că odată cu victoria în alegerile pentru Primărie, au fost puse bazele unei alianțe proeuropene în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare în care „sîntem obligați cu toții să depunem toate eforturile pentru a cîștiga alegerile”. „Astfel ca la alegerile parlamentare să facem o figură frumoasă, să dăm o lovitură decisivă ca să eliberăm țara de oligarhie”.

Lidera PAS, Maia Sandu, le-a mulțumit „dragilor colegi de la Partidul Acțiune și Solidaritate, care au alergat în toate aceste săptămîni și au făcut o treabă foarte bună”, dar și „susținătorilor PAS, care au ascultat îndemnul nostru și au ieșit în număr mare la vot”. „Iată acest exemplu de unitate ne-a demonstrat că sîntem puternici, ne-a demonstrat că putem să obținem victorii mari. Astăzi am obținut o victorie importantă și la toamnă, la parlamentare, o să obținem următoarea victorie importantă”, a spus Maia Sandu.

Lidera PAS l-a felicitat pe noul primar al Chișinăului, remarcînd că Andrei Năstase a făcut angajamente serioase în această campanie și va trebui să muncească din greu ca să le îndeplinească. „Iar noi o să fim cu ochii pe el”, a mai spus Maia Sandu, care a chemat lumea de bună credință să se alăture „echipelor noastre”.

Conform rezultatelor preliminare, candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, a acumulat 52,57% din voturile alegătorilor, iar contracandidatul său, Ion Ceban, de la Partidul Socialiștilor – 47,43%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав