Parlamentarul a fost plasat sub control judiciar prin decizia Curții de Apel Chișinău, din 24 ianuarie.
Informația a fost confirmată pentru Newsmaker de reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA).
„Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 ianuarie 2024, a fost admis recursul avocaților și schimbată măsura preventivă aplicată lui Alexandr Nesterovschi din arest la domiciliu în liberarea provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile”, a precizat serviciul de presă al PA pentru NM.Urmărirea penală în privința lui Nesterovschi a fost pornită în luna iunie 2023, iar dosarul – expediat în instanță pe 8 decembrie, același an. Parlamentarul este învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de Șor.
Amintim că Nesterovschi s-a aflat mai mult timp în arest preventiv în Penitenciarul nr.13, iar ulterior a fost eliberat în arest la domiciliu. Deputatul a fost surprins, pe 1 februarie, alături de colega sa Irina Lozovan, cercetată în același dosar, la ședința Parlamentului, precum și la protestul organizat de Partidul „Renaștere”, afiliat lui Șor, a cărui membru este, în fața Legislativului.
Adăuga comentariu