X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

Nichiforciuc amenință: „Pe mulți o să-i petrec din politică”

23 dec. 2020,, 09:22   Politică
5176 1

Fostul democrat și actualul deputat neafiliat Eugeniu Nichiforciuc spune că, în cazul anticipatelor, va pretinde la un nou mandat de parlamentar. „Voi rămîne, voi candida și pe mulți o să-i petrec din politică”, a menționat politicianul.

„Atît timp cît există indivizi care vor ca eu să plec din politică, eu voi avea ambiția să rămîn. Voi rămîne, voi candida și pe mulți o să-i petrec din politică”, a declarat Eugeniu Nichiforciuc în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, scrie agora.md.

Întrebat dacă intenționează să-și creeze un partid, deputatul a spus: „Nu sînt gata să vă spun formula în care o să mă implic. Nu am avut discuții cu partide, dar intenții de dialog am văzut”.

Nu a răspuns tranșant nici la întrebarea dacă ar urma să adere la PACE, formațiunea politică lansată de ex-șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

„Am urmărit prestația lui Cavcaliuc la IGP, l-am văzut în multe situații de criză cum se descurcă. Am văzut în această persoană potențial. La partid, cînd discutam de locale, am propus poate candidatul PDM la Primăria capitalei să fie dl Cavcaliuc. Este un bun organizator, are capacități. În acea ședință, dl Pavel Filip a zis că l-am convins, cu două mîini susține această propunere. Seara, dl Filip a avut discuții cu dl Jizdan și a zis că trebuie cineva din interior”, a spus parlamentarul.


Amintim că, pe 14 august curent, deputatul Vladimir Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea PDM, argumentînd că este nemulțumit de conducerea acesteia. A spus că nu părăsește partidul și că va rămîne deputat neafiliat. La scurt timp, Partidul Democrat a anunțat însă excluderea atît a lui Vladimir Andronachi, cît și a deputatului Eugeniu Nichiforciuc din rîndurile formațiunii politice. „Cei doi demult nu mai sînt parte a echipei PDM: Nu poţi pleca de acolo de unde nu eşti”, a explicat partidul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав