„Acest slogan ne pune pe gînduri pentru că nu înțelegem exact pe cine îi are în vedere dna Sandu, ce categorii trebuie să fie extirpate, eliminate din societate, pentru că la o analiză riguroasă, ea ar trebuie să elimine din societatea moldovenească 70% - 80% din populație. Maia Sandu trebuie să vină cu o explicație, căci e prea ambiguă această exprimare”, spune analistul.
Totodată, Corneliu Ciurea sugerează că acest slogan ar putea fi o capcană pentru lidera PAS, care, s-ar putea dovedi a fi “un om rău”.
„Maia Sandu a fost în diverse guverne acuzate de corupție, nu a fost cel mai bun gestionar al sectorului educației, n-a excelat prin abilități extraordinare de manager, de asta e nevoie de precizare pe cine are ea în vedere “oameni buni” și „oameni răi”, căci, s-ar putea să fie chiar Maia Sandu „omul rău”, care își camuflează intențiile reale”, a mai spus Ciurea.
Amintim că mai mulți politologi, făcînd o analiză a sloganului Maiei Sandu, au declarat că acesta este unul bolșevic.
Adăuga comentariu