Declarația a fost făcută de deputatul în parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea, exprimîndu-și, de asemenea, părerea că de o pază specială are nevoie și Veaceslav Platon, care, după Luncașu a rămas singurul martor de valoare al tuturor acțiunilor acestei grupări mafioto-oligarhice.
Bogdan Țîrdea a scris pe pagina sa de socializare că, potrivit unor surse sigure, deputații dezertori din luna mai au dat-o în bară foarte mult, deoarece au primit bani, dar nu toți, ci doar jumătate.
"I-au dus de nas, mai pe scurt. Și au și filmat procesul de transmitere a banilor. Pentru orice eventualitate. Acum ei nu vor mai pleca nicăieri. Așa se procedează cu prostituatele în bordelurile turcești. Li se iau pașaportul, le droghează. Și le folosesc... atîta timp cît există cerere...Și apoi le aruncă la gunoi! Așa a fost creată la noi Alianța pentru integrarea europeană 1, 2, 3, 4... Acum și 5! Dar voi ce-ați crezut? Nu-l invidiem pe cel care va fi de acord să devină premier din partea unei astfel de majorități. Chiar și să fie în ea, în orice format...", a menționat deputatul PSRM.
Potrivit lui, unul dintre deputații traseiști, realizînd toată delicatețea situației sale, încearcă cu disperare să plece cu traiul în Germania.
"Tot mai multe informații apar precum că gruparea PlahoȘor este preocupată de acțiunile procurorului general Stoianoglo. Căci, procurorul general a ieșit cu adevărat pe urmele miliardului furat!
Faptul că deja pe 19 mai s-au adresat la CC pentru a-l înlătura din funcție este de înțeles. E foarte clar că a început o campanie de denigrare a procurorului general. Și noi am avertizat încă acum două săptămâni că acest lucru se va întîmpla! Atunci nu toți ne-au înțeles, inclusiv PG.
Dar noi sîntem preocupați de posibilele atacuri și amenințarea securității.
Iată de ce procurorul general are nevoie de pază. Aceasta este convingerea noastră.
Și încă ceva. Și Veaceslav Platon ar trebui asigurat cu o pază specială. După Luncașu, el este singurul martor valoros al tuturor actelor acestei grupări mafioto-oligarhice. Luncașu nu mai e....", a scris deputatul PSRM.
Adăuga comentariu