Dumitru Udrea a mulțumit pentru susținerea necondiționată oferită Republicii Moldova, în special în perioada pandemiei COVID-19 și crizei refugiaților din Ucraina. „În ultimii ani, Republica Moldova a răspuns mai multor provocări la nivel mondial și regional, iar asistența și experiența Oficiului Coordonatorului Rezident și agențiilor ONU au contribuit extrem de mult la depășirea acestora, mai ales în acest an”, a subliniat Secretarul general al Guvernului.
Cei doi oficiali au discutat despre realizarea agendei anti-criză a Guvernului, cît și despre prioritățile strategice în cele patru domenii de impact ale cooperării Guvern-ONU și anume: justiție corectă și incluzivă, guvernare participativă și coeziune socială, economie durabilă, dezvoltare ecologică, comunități puternice și rezistență la dezastre și la schimbările climatice.
De asemenea, pe agenda discuțiilor a fost și colaborarea pentru pregătirea următoarei conferințe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Paris, la sfîrșitul anului.
Adăuga comentariu