Inițiativa propusă de deputatul PAS Lilian Carp prevede amenzi între 4500 și 9000 de lei aplicate persoanelor fizice pentru confecționarea, utilizarea în public sau promovarea simbolicii extremiste sau de război.
Astfel, încălcarea drepturilor cetățenilor prin răspîndirea atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sînt utililzate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității, precum și a propagandei și glorificării acestor acțiuni, confecționarea, vînzarea și răspîndirea acestora se sancționează:
- cu amendă la 90 la 180 de unități convenționale sau cu muncă nermunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore aplicată persoanei fizice
- amendă de 180 la 360 aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 300 la 600 unități convenționale aplicată persoanei juridice, se arată în inițiativa legislativă.
În calitate de agent constatator pentru contravenția prevăzută în acest articol a fost desemnat Ministerul Afacerilor Interne, prin organele poliției.
Potrivit proiectului de lege, prin „atribute și și simboluri general cunsocute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară” se înțeleg:- drapelele, benzile și panglicile colorate (banda bicoloră negru-portocalie); emblemele (elemente grafice, litere sau cifre și combinații ale lor); insignele, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum și orice alte asemenea însemne utlizate de participanții la acțiuni de agresiune militară.
După cum a argumentat autorul acestor prevederi, Lilian Carp, inițiativa a fost necestă în contextul războiului din Ucraina și sporirea cazurilor de utilizare a acestei simbolici pe teritoriul R.Moldova.
"În contextul războiului din Ucraina se atestă sporirea cazurilor de utilizare pe teritoriu R.Moldova a simbolurilor folosite în acest război care susțin agresiunea, o justifică și glorifică. Utilizarea unor astfel de simbolici promovează indirect războiul, duce la apariția unor tensiuni sociale, și creează premise pentru ațîțarea urei interetnice", argumentează autorul.
Proiectul urmează a fi expediat spre promulgare președintelui. Prevederile acestuia vor intra în vigoare în momentul publicării în ”Monitorul Oficial”.
Adăuga comentariu