Solicitare vine după ce procurorul general a declarat astăzi că în cadrul acelei ședințe a CSS, președintele Maia Sandu ar fi cerut inițierea unor dosare pe numele lui Igor Dodon, Zinaidei Greceanîi, precum și a lui Vladimi Voronin.
"Cetățenii au dreptul să știe ce acțiuni întreprinde șeful statului, precum și cît de corecte sînt acestea din punct de vedere legal. La fel, juriștii PSRM pregătesc adresări către mai multe instituții internaționale în materie de drept și de respectare a democrației și supremației statului de drept, pentru a sesiza gravele încălcări și abuzuri din partea actualei guvernări. De asemenea, atragem atenție corpului diplomatic acreditat la Chișinău să ia atitudine în raport cu fărădelegile comise de actuala putere, care încalcă principiile democratice și supremația legii. PSRM va depune tot efortul pentru a apăra statul de drept în Republica Moldova și se va opune pe toate căile legale unei noi capturări a statului de către un alt regim, de aceeași sorginte pe care a avut-o și "regimul Plahotniuc", se arată în declarația formațiunii.Formațiunea mai afirmă că "derapajele ilegale și anti-democratice ale noii puteri" sînt periculoase pentru statul de drept și amintesc de perioada "statului capturat".
Adăuga comentariu