Reprezentanții PAS au calificat decizia ca fiind o încercare de discreditare, argumentînd că partidul a plătit deja o bună parte din datorie și, totodată, s-a arătat dispus să întoarcă eșalonat toată suma.
„Însuși CEC a recunoscut că pînă în prezent PAS a făcut 8 plăți, adică a dovedit buna sa credință, fapt care excludea necesitatea adoptării unei somații în vederea obligării PAS de a achita suma restantă”, se arată într-o declarație a formațiunii.În declarație se mai precizează că cei 100 de mii de lei pe care PAS i-a acceptat în campania prezidențială și pe care acum trebuie să-i verse în buget provin dintr-o donație transparentă efectuată de o companie cu capital străin.
„La momentul acceptării acelei donații, nu cunoșteam despre faptul că compania donatoare este cu capital străin”, mai spun reprezentanții partidului.
Potrivit lor, Comisia Electorală a demonstrat prin această hotărîre că aplică standarde duble.
Adăuga comentariu