X 
Cutremure stiri: 502

Socialiștii promit desființarea oficiului NATO de la Chișinău

31 ian. 2019,, 13:08   Politică
3441 8

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), odată ce va veni la guvernare, va face tot posibilul ca oficiul NATO în R. Moldova să nu mai existe.

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții PSRM au menționat că NATO nu este un bloc diplomatic, dar – unul politico-militar.

„Peste tot unde este NATO sînt conflicte militare. Parteneriatul cu acest bloc contravine Constituției R. Moldova. Noi nu dorim să fim în stare de război cu nimeni. sîntem o țară, un popor și trebuie să ne reîntregim, să avem o economie sănătoasă, un nivel de trai mai bun pentru cetățenii noștri, să reîntregim cele 2 maluri ale Nistrului. În R. Moldova nu trebuie să existe nici un bloc militar”, a spus secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea.

Deputatul Ghenadie Mitriuc a spus că PSRM pledează pentru aceea ca tineretul să construiască familii, să fie construite școli și spitale, dar nu să meargă în lupte. „Cînd vom veni la guvernare vom face tot posibilul ca oficiul NATO să nu mai existe la noi”, a menționat deputatul.

De aceeași părere a fost și consilierul municipal Alexandr Odințov, care a menționat că R. Moldova nu are nevoie de baze militare, iar PSRM pledează pentru o dezvoltare socială.


La rîndul său, deputatul Bogdan Țîrdea a enumerat cîteva prevederi din Acordul R. Moldova cu NATO care contravin statutului de țară neutră.

„Chiar în primul punct scrie că NATO va consolida participarea RM la toate inițiativele, precum și consolidarea securității și apărării. În punctul 5 se spune că din cadrul Oficiului vor face parte șeful, dar și militarii angajați cu familiile acestora, deși ni s-a spus că militari în țară nu vor fi. Este scris că oficiul NATO poate arbora drapelul său, iar angajații pot purta uniformele militare. De asemenea, oficiul NATO poate cere orice informație de la Guvern, poate să demareze construcții și proiecte pe teritoriul RM. Acest Acord a fost votat la spatele cetățenilor și au fost luate angajamente care contravin Constituției”, a spus Bogdan Țîrdea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав