Decizia a fost luată la 14 iulie, la ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din R. Moldova.
Cele două forțe politice, PSRM și PCRM, au decis să-și unească puterile pentru scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie. În cadrul acestor alegeri, cele două partide au participat în formula unui bloc electoral - BECS.
Drept urmare a votului, PAS va ocupa în viitorul Parlament 63 de fotolii de deputat, BECS - 32, P. Șor - șase mandate.
Anterior, campania electorală pentru alegerile în UTA Găgăuzia a fost întreruptă pînă la 30 mai și a fost reluată odată cu încheierea stării de urgență în R. Moldova. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale din Autonomie, la 1 aprilie.
Inițial, era stabilită data de 16 martie, zi în care trebuia să se desfășoare scrutinul. Acesta însă a fost amînat pentru la toamnă.
Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei se vor desfășura pe 19 septembrie 2021.
Adăuga comentariu