"Nu are niciun sens, practic, să luptăm ideologic cu unionismul. În primul rînd, văd măsurile socio-economice. De ce oamenii încep să se uite peste Prut, să se orienteze spre Rusia, America, Germania sau Franța? Pentru că nu au încredere în stat. Acesta nu este în stare să creeze condiții bune pentru medicină, educație, cultură", a spus interlocutorul în studioul Radio Sputnik Moldova.
Potrivit opiniei sale, nu este surprinzător faptul că în aceste condiții mulți moldoveni, care nu sînt susținători ai unirii își perfectează cetățenia română."Ei vor doar să trăiască bine, de aceea pleacă după cetățenia română, pentru că în baza acestei cetățenii pot obține un loc de muncă în aceeași Grecie, Germanie, Franță", a adăugat fostul vicepremier.
Stepaniuc a subliniat că Moldova dispune de toate mijloacele pentru a-și proteja statalitatea și suveranitatea, limba moldovenească și identitatea moldovenească.
"Moldova este un stat, în general, recunoscut în lume. Dispunem de potențial, intelect, avem un popor talentat, lideri, elitele politice și trebuie să găsim o posibilitate ca să determinăm obiectivele, pe care trebuie să le soluționeze statul", a concluzionat el.
Adăuga comentariu