Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4069

Ţîrdea explică de ce toate puterile mari au făcut front comun împotriva lui Plahotniuc

27 iun. 2019,, 05:40   Politică
9117 1

Liderul Partidului Democrat, prin jocul său dublu și folosirea oricăror mijloacele pentru realizarea obiectivelor sale, a provocat nemulțumirea tuturor marilor puteri.

Concluzia în cauză îi aparţine deputatului și politologului Bogdan Ţîrdea. În articolul său "Mat pentru "păpușar", deputatul a explicat în detaliu cum s-a întîmplat că pe Vlad Plahotniuc au refuzat să-l susțină atît în Occident, cît și în Est. SUA, per ansamblu, și administrația D. Trump, în special, au avut propria pretenție față de liderul democrat: acesta ar fi fost suspectat de joc dublu, fapt confirmat de recentele înregistrări audio, apărute la 10 iunie 2019 la TV8, unde Plahotniuc negociază cu Federaţia Rusă, promițînd să "le-o facă americanilor" și întregii opoziții de dreapta. Tot el i-a propus, de asemenea, lui D. Kozak să dezvolte vectorul EAEU (3 iunie 2019); a denigrat reputația Statelor Unite ale Americii în regiune din cauza imaginii sale negative și a numeroaselor dosare penale; a refuzat să predea în mod voluntar guvernarea ţării după recunoașterea internațională a noii puteri, aducînd țara pînă la punctul războiului civil. Situația a fost atît de tensionată, încît ambasadorul SUA a venit personal la biroul PDM-ului, pe 14 iunie!” a relatat Bogdan Ţîrdea.

Ţîrdea a mai comunicat că încă pe data de 28 mai 2019 expertul Jamestown Foundation, V. Socor, a afirmat că "Plahotniuc e izgonit de la Washington" și că "singura modalitate pe care Plahotniuc o poate folosi pentru a fi auzit este aceea de a publica materiale plătite în publicațiile care-i fac lobby-ul".

În ceea ce privește UE, după cum a subliniat deputatul din partea PSRM, poziția Uniunii Europene față de liderul PDM a fost, de asemenea, mai mult decît negativă. Uniunii Europene și Partidului Popular European nu le-a fost pe plac demisia Guvernului lui V. Streleţ, distrugerea PLDM-ului, introducerea sistemului mixt, anularea rezultatelor alegerilor din capitală în 2018, urmărirea penală și arestarea reprezentanților PDA și PAS, atitudinea nepăsătoare față de rezoluțiile și recomandările UE, dar şi a Comisiei de la Veneția. Astfel, PDM-ul a mers mai departe, începînd hăituirea oficialilor UE: D. Schuebel, P. Tapiola! Rezoluția UE din 14 noiembrie 2018 prevede în mod direct: puterea în Republica Moldova a fost acaparată de oligarhi, este necesar să fie impuse sancțiuni împotriva lui Plahotniuc”, a declarat deputatul.

În continuare, Ţîrdea a reamintit că Rusia avea, de asemenea, propriile pretenții față de Plahotniuc. În februarie 2019, Ministerul Afacerilor Interne al FR i-a acuzat șeful Partidului Democrat V. Plahotniuc și pe omul de afaceri V. Platon de organizarea unei grupări criminale internaționale, care a retras în mod ilegal peste 37 miliarde ruble din Rusia (conform cursului valutar din prezent, în jur de 560 milioane dolari).


În anul 2010, V. Plahotniuc a dat garanția creării coaliției de centru-stînga a PCRM - PDM lui S. Narîşkin, șeful Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. Dar, pe 30 decembrie 2010, el aderă la cei de dreapta, devenind vicepreședinte al Parlamentului.

Mai are rost să vă reamintim de faptul că anume Plahotniuc se afla în spatele interdicției programelor de știri și de televiziune ruseşti, tot el a fost pentru anularea statutului limbii ruse, expulzarea a cinci diplomați din Federația Rusă etc.

Să fii păcălit de un prăvăliaş neînsemnat, după standardele rusești, care s-a pronunţat, de asemenea, împotriva Rusiei, acest lucru nu este niciodată iertat la Moscova...”, a ţinut să sublinieze Bogdan Ţîrdea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?