X 
Cutremure stiri: 502

”Ziua tăcerii” în ajunul alegerilor ar putea fi anulată

3 noi. 2018,, 12:30   Politică
2149 1

Concurenții electorali ar putea face agitație chiar și în ziua premergătoare alegerilor însă în afara secțiilor de votare și a perimetrului din imediata apropiere.

Aceasta este recomandarea care se găsește într-un raport al Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului privind expertiza și monitorizarea legislației electorale, care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău. Propunerea a fost susținută și de Asociația Promo-LEX.

Potrivit raportului, ”ziua tăcerii” nu este reglementată unitar în practica internațională și eliminarea acesteia nu va aduce atingere principiilor consfințite în materie electorală.

Totodată, raportul recomandă reglementarea serviciilor de publicitate electorală, dezbaterilor electorale pe internet și rețelele de socializare, precum și a unor prevederi clare pentru combaterea propagandei pe internet, în special prevenirea și combaterea fluxului de știri false.

În același timp, se constată că decizia de anulare a alegerilor locale a avut cel puțin 32 de precedente în Republica Moldova în ultimii 19 ani, conform statisticii Comisiei Electorale Centrale.


De asemenea, Comisia juridică, numiri și imunități constată că legislația în vigoare corespunde tuturor standardelor internaționale pentru desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice.

Pe 12 iulie, Parlamentul a adoptat hotărîrea cu privire la efectuarea unei analize şi expertize ample a legislaţiei electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chişinău. Comisia juridică, numiri și imunități a fost înputernicită să facă acest lucru ținînd cont de legislaţia electorale și de standardele internaţionale în materie de alegeri.

Comisia a recepționat informații din partea Comisiei Electorale Centrale, Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Asociației Promo-Lex, Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului și Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав