În discursul său, deputatul a remarcat că Republica Moldova a fost pusă într-o situație delicată, întrucît valorile poporului și prevederile Constituției moldovenești sînt bazate pe familia tradițională.
„A venit timpul ca acest atac organizat asupra institutului familiei tradiționale să fie oprit. Sîntem de părere că institutul familiei trebuie apărat. Noi vedem care este situația demografică în Europa. Dacă nu vor fi stopate aceste tendințe, peste 50 de ani Europa ar putea pur și simplu să dispară”, a spus Bătrîncea.
Gestul a fost salutat de președintele Igor Dodon. “Este o poziţie împărtăşită nu doar de mine şi de Partidul Socialiştilor, ci şi de majoritatea absolută a cetăţenilor Moldovei”, a reacționat el.
Igor Dodon a făcut referire la prevederile din Constituţia Republicii Moldova: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. sînt convins că aşa a fost, este şi va fi!, a conchis Dodon.
Adăuga comentariu