Andrei Năstase și Maia Sandu au precizat astăzi, în cadrul unui briefing, că nu se vor așeza sub nicio formă la masa de negocieri cu democrații. În schimb, cei doi politicieni i-au invitat pe deputații din alte formațiuni să participe la dezbateri pe marginea pachetului de legi privind demiterea mai multor șefi de instituții. Discuțiile vor avea loc mîine, la ora 10.00, la Parlament.
„Blocul ACUM nu va participa la niciun fel de consultări cu actuala conducere a PDM. Insistăm pe discuții constructive în vederea adoptării pachetului de legi propus. Invităm deputații la discuții transparente pe 2 aprilie, ora 10.00”, a declarat Năstase.Menționăm că președintele Igor Dodon i-a invitat, pe 2 aprilie la Reședința de Stat, pe pe liderii PDM, PSRM și ai blocului ACUM să participe la o discuție comună, în vederea formării unei majorități parlamentare. Șeful statului a precizat că își va asuma rolul de mediator în procesul de negocieri.
Adăuga comentariu