O declarație în acest sens a fost făcută de către prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul unui interviu.
Potrivit lui Aureliu Ciocoi, CEC va decide dacă în străinătate vor fi deschise 153 de secții de votare, ca la alegerile din noiembrie anul trecut, sau un alt număr.Mai mult, Ciocoi susține că Guvernul interimar a ajuns la o înțelegere cu CEC privind finanțarea alegerilor și că banii vor fi alocați în tranșe, prima fiind de 70 de milioane de lei. Restul banilor vor fi transferați în funcție de solicitările ulterioare ale autorității electorale.
Precizăm că CEC a estimat costurile pentru alegerile anticipate la circa 125 de milioane de lei.
În același timp, Aureliu Ciocoi a precizat că executivul poate aduna o sumă de aproape 105 milioane, pentru că fondul de rezervă al Guvernului, din care se finanțează scrutinul parlamentar anticipat, să nu fie epuizat în întregime.
Adăuga comentariu