Astfel, Ziarul de Gardă a încercat să afle ce urmează dacă acesta va fi declarat inadmisibil, iar alegerile locale din Chișinău vor fi invalide. Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a putut însă să vină cu un răspuns exact despre acțiunile ce urmează a fi întreprinse.
Însă, potrivit Codului Electoral, în cazul în care alegerile sînt invalidate, are loc votarea repetată, iar concurenții care s-au dovedit a fi încălcat prevederile lgale, sînt excluși din cursa electorală.Articolul 116 – Votarea repetată
– Dacă alegerile sînt declarate nevalabile sau nule, are loc votarea repetată.
– Comisia Electorală Centrală dispune, în termen de 2 săptămîni de la declararea alegerilor nevalabile sau nule, efectuarea votării repetate în baza aceloraşi liste electorale, pentru aceiaşi candidaţi şi cu aceleaşi consilii şi birouri electorale.
– Concurenţii electorali vinovaţi de frauda care a influenţat rezultatele alegerilor în întregime se exclud din alegeri, iar consiliile electorale şi birourile secţiilor de votare care au comis asemenea fraude se înlocuiesc.
Dacă după votarea repetată alegerile au fost declarate nevalabile sau nule, Codul Electoral prevede organizarea alegerilor noi. În același timp, legislația stabilește că alegerile noi pentru funcția de primar nu pot fi organizate dacă vacanța funcției de primar a apărut în ultimul an înainte de expirarea mandatului.
La 3 iunie, Andrei Năstase a cîștigat mandatul de un an la șefia capitalei cu un avantaj de 12 644 de voturi față de contracandidatul său, Ion Ceban.
Adăuga comentariu