Astfel, scrisorile au fost expediate în adresa: președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola; secretarului general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), Asaf Hajiyev; președintelui Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, Leendert Verbeek; secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric; directorului Biroului OSCE pentru Instituții Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO/ODIHR), Matteo Mecacci; etc.
Data limită pentru depunerea cererilor pentru acreditarea observatorilor este 28 octombrie, transmite Noi.md cu referire la deschide.md.Amintim că prin decizia CEC din 4 iulie s-a dispus organizarea la data de 5 noiembrie a alegerilor locale generale. În cadrul scrutinului ar urma să fie aleși 898 de primari, peste 1 100 de consilieri raionali/municipali, precum și peste 10 400 de consilieri orășenești și sătești.
Ultima dată, alegerile locale generale s-au desfășurat la data de 20 octombrie 2019.
Adăuga comentariu