Unul dintre ele s-a referit la valoarea creditelor fără dobîndă pe care le pot accesa concurenții electorali. Astfel, s-a aprobat ca la alegerile locale generale din data de 20 octombrie 2019, partidele politice, blocurile electorale se pot împrumuta pînă la 50 mii de lei, fără dobîndă, iar candidații independenți pînă la 10 mii de lei.
Tot azi, în cadrul ședinței, membrii CEC au reconfirmat/numit reprezentanți ai mai multor partide. Reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală din partea PSRM a devenit Ilie Ceban, iar trezoriera socialiștilor, desemnată Olga Rață.Reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală din partea PDM a devenit Cauia Alexandru, iar persoana responsabilă de finanțe (trezoriera) - Scutaru Nina.
Un alt subiect important discutat astăzi a fost Regulamentul privind modalitatea plasării publicității electorale, articolul fiind completat cu „În ziua alegerilor și în ziua precedentă a alegerilor nu se admite niciun fel de publicitate electorală, în sensul prezentului regulament. Această inderdicție nu se referă la informațiile deja plasate în internet și la afișele electorale și/sau de promovare politică amplasate anterior.”
Adăuga comentariu