Respectiva cauză penală face parte din dosarul denumit generic ”Frauda bancară”, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile acestuia estimate la peste 9,7 milioane de lei.
Acum patru luni, la cererea Procurorului General, Parlamentul i-a ridicat deputatului imunitatea parlamentară. Inculpatul pledează nevinovat și este cercetat în libertate.
Într-un an și jumătate, Procuratura a întors la 180 de grade anchetele anterior dosite și mimate în dosarul ”Frauda bancară”, perioadă în care procurorii au finalizat și expediat în judecată zeci de dosare și persoane intangibile pînă nu demult.
În prezent, procurorii investighează o multitudine de fapte infracționale care au avut loc în intervalul anilor 2010 – 2015 care, la fel, fac obiectul dosarului ”furtul miliardului”. Investigațiile vor continua pînă la etapa la care vor fi trași la răspundere nu doar organizatorii și beneficiarii, ci și cei care au favorizat adoptarea deciziilor ilegale care au permis devalizarea sistemului național bancar.
Adăuga comentariu