Președintele Igor Dodon a declarat, în cadrul emisiunii “Președintele răspunde”, care astăzi a avut un format special, cu jurnaliști de la majoritatea redacțiilor din țară, că subiectul va fi abordat după o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
“Referitor la ședința CSS, aceasta va fi probabil săptămîna viitoare, marți, după întîlnirea cu dl Krasnoselski. Poate vom reuși să rezolvăm această problemă. 15 posturi au fost închise, din cele 37 instalate. Argumentarea celor din stînga Nistrului este că aceste posture au fost instalate în legătură cu pandemia de coronavirus. Eu nu accept acest argument, cred că este un pas incorect din partea celor din stînga Nistrului. Dar vom discuta acest subiect”, a declarat Igor DodonȘi anterior preşedintele Igor Dodon susţine că posturile instalate în zona de securitate sînt ilegale şi că i-a solicitat liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, lichidarea acestora.
„Evident că noi categoric nu admitem şi nu acceptăm aceste posturi ilegale. Poziţia este foarte clară. Noi am criticat această decizie. Eu am dialog permanent cu domnul Krasnoselski şi am cerut ca aceste posturi să fie lichidate”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei alte ediții a emisiunii „Preşedintele răspunde”
Adăuga comentariu