Igor Dodon consideră că "această decizie pune punct fenomenului de destituire pentru cinci minute a președintelui". "Este o decizie corectă, care aduce claritate asupra modului de destituire a șefului statului - votul de destituire trebuie să fie unul a 67 de deputați, urmat de un referendum național care să fie aprobat de un număr mai mare de cetățeni decît cel care au votat în favoarea președintelui - în cazul de față, 836 mii plus unul în favoarea demiterii", a spus președintele.
În același timp, șeful statului a spus că "decizia aduce claritate procesului de desemnare a unui prim-ministru". "Decizia Curții Constituționale afirmă că președintele este obligat să desemneze propunerea pentru funcția de prim ministru a unei majorități formalizate. O majoritate formalizată se anunță în ședința Parlamentului Republicii Moldova. În cazul în care nu există o majoritate formalizată, șeful statului poate anunța o altă candidatură", a precizat președintele Dodon.
Curtea Constituțională a decis la data de 6 august că președintele R. Moldova este obligat să desemneze candidatul înaintat de majoritatea parlamentară pentru funcția de premier.
Adăuga comentariu