Șeful statului a salutat faptul că în ultima perioada s-a reușit relansarea și normalizarea dialogului cu UE.
"Am discutat privitor la reformele pe care guvernarea s-a angajat să le implementeze. În special, am ținut să remarc faptul că, în cel mai scurt timp, publicului îi va fi prezentat, spre analiză și dezbateri, proiectul comun de reformare a justiției. Totodată, am vorbit despre acțiunile de investigare a fraudei bancare, despre organizarea alegerilor locale generale libere și corecte, dar și alte subiecte de actualitate", a spus Dodon."Am reconfirmat atașamentul pentru promovarea unei politici externe echilibrate, păstrarea acordurilor semnate, implementarea reală a reformelor în beneficiul cetățenilor. Am pledat pentru ascensiunea dialogului bilateral în toate domeniile de interes comun, Uniunea Europeană fiind un partener de încredere al Republicii Moldova", a adăugat el.
Totodată, Igor Dodon a anunțat că în luna septembrie va efectua o vizită la Bruxelles.
Adăuga comentariu