„Eu sînt pregătită să lucrez pentru oameni, în oricare poziție pe care mi-ar încredința-o colegii.
Eu, în cariera mea înainte de politică, nu-mi doream să fiu politician, dar m-am implicat în politică pentru că am înțeles că trebuie să reformăm justiția, trebuie să facem mai multă dreptate, trebuie să facem instituțiile statului să lucreze mai bine și sînt pregătită să contribui acolo unde experiența și capacitățile mele vor fi solicitate”, a declarat Natalia Gavrilița, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
De menționat că Natalia Gavrilița a fost înaintată anterior de președintele Maia Sandu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, însă a obținut zero voturi în Parlament, după ce PAS anunțase că este nevoie de dizolvarea Parlamentului.
Adăuga comentariu