"Am remarcat buna cooperare în domeniile politic, economic și în procesul de implementare a reformelor democratice și ne-am pronunțat pentru valorificarea continuă a potențialului de colaborare moldo-americană. Am prezentat succint prioritățile pentru sesiunea de primăvară a Legislativului, menționînd necesitatea susținerii proiectelor social-economice, în special celor de dezvoltare regională", a spus Greceanîi.
Potrivit ei, prioritare vor fi și acțiunile de reformare a justiției cu participarea largă a societății civile, mediului profesional și experților externi.Ea a salutat avizul pozitiv al Comisiei de la Veneția pentru proiectul de modificare a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și disponibilitatea acesteia pentru cooperarea constructivă cu autoritățile din Moldova.
Adăuga comentariu