Experții sînt responsabili de implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova (DCBI). Vizita are ca scop evaluarea fazei întîi a iniţiativei DCB, ce cuprinde elaborarea documentelor de politici în domeniul apărării şi identificarea posibilităţilor prin care NATO poate sprijini Moldova. Astfel, discuţiile se vor axa pe colaborarea dintre Republica Moldova şi NATO în domeniul consolidării sectorului de apărare în contextul Iniţiativei DCB.
Experţii au planificate întrevederi cu secretarul general de stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, consilierul principal de stat al prim-ministrului pe politici de securitate, Mihai Godea, şi cu reprezentanţii Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică.
De notat că Republica Moldova este parte a iniţiativei DCB din anul 2015 şi beneficiază de asistenţă privind dezvoltarea capacităţilor curente de apărare a Republicii Moldova.
Menționăm că președintele Igor Dodon a reamintit într-un interviu recent că NATO trebuie să respecte principiul de neutralitate a Republicii Moldova. El a menționat că nu va admite ca poporul moldovenesc să fie folosit în jocuri geopolitice drept "carne de tun", precizînd că eventuală aderare a Moldovei la NATO ar însemna război.
Adăuga comentariu