Potrivit lui Candu, cererea nu a fost acceptată pentru că dosarul în baza căruia a fost înaintată ar fi unul politic, transmite noi.md cu referire la IPN.
Democratul a menționat că vorbește tot mai rar și mai rar cu Vladimir Plahotniuc, dar nu cunoaște unde se află acesta. „Eu nu-l întreb pe Plahotniuc unde este pentru că nu vreau să-l pun nici pe dumnealui în situația să-mi răspundă, nici eu nu vreau să știu fiindcă atunci, probabil, aș fi încălcat legea dacă nu anunț legea”, a declarat parlamentarul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.Totodată, Andrian Candu spune că nu a știut despre a doua identitate a lui Vladimir Plahotniuc, dar înțelege că ar fi vorba despre un dosar secret. „Normal că oamenii care ocupă anumite funcții n-ar trebui să se expună pînă se desecretizează acele materiale. Înțeleg că ar avea anumite legături cu ostaticii din Afganistan, înțeleg că se pregăteau anumite operațiuni, anumite discuții, anumite călătorii, o anumită implicare, inclusiv a factorului politic. Asta eu am înțeles printre rînduri, dar, în același rînd, am înțeles tot printre rînduri, fără să am acces la aceste informații, că nu a fost folosită această identitate”, a continuat politicianul.
În opinia lui, trebuie examinat ce anume a stat la baza eliberării unei noi identități. „Și atunci cînd afirmăm sau speculăm că a folosit a doua identitate trebuie să avem probe că s-a folosit această a doua identitate. Eu înțeleg că această identitate a fost elaborată pentru un anumit scop care nu a fost realizat, legat de un anumit dosar secret”, a adăugat deputatul.
Adăuga comentariu