Potrivit agenţiei Infotag cu referire la surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, despre aceasta a declarat ministrul Oleg Ţulea în ajun, la reuniunea virtuală a miniştrilor de externe ai ţărilor Parteneriatului Estic, desfăşurată la iniţiativa Comisarului european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Verhelyi.
Subiectul principal al discuţiilor au constituit direcţiile de cooperare după anul 2020, transmite Știri.md.Şeful diplomaţiei moldoveneşti al Moldovei a subliniat importanţa aprofundării dialogului politic şi agreării unor obiective sectoriale concrete de lungă durată, care vor contribui nu doar la consolidarea rezilienţei ţărilor Parteneriatului, dar şi la aprofundarea proceselor de integrare cu UE.
În acest sens, el s-a pronunţat pentru continuarea dialogului partenerilor asociaţi cu Comisia Europeană privind implementarea reformelor.
Ţulea a salutat disponibilitatea UE de a aprofunda cooperarea în domeniul sănătăţii şi a subliniat importanţa îmbunătăţirii interacţiunii în gestionarea situaţiilor de criză umanitară.
De asemenea, ministrul a exprimat interesul pentru consolidarea cooperării în sfera securităţii, inclusiv celei cibernetice.
Ideile comunicate la reuniunile de nivel înalt din luna iunie curent, dar şi cele exprimate la videoconferinţa de astăzi vor fi servi drept bază pentru Comisia Europeană în pregătirea versiunii consolidate a obiectivelor post-2020. Ulterior, acestea vor fi discutate cu ţările partenere şi aprobate la summit-ul PaE din martie 2021.
Adăuga comentariu