Pe de altă parte, nu se ajunge la compromis pe chestiuni de amploare, transmite realitatea.
Vicepremierul pentru Reintegrare a declarat în studioul RLIVE TV că întrevederile grupurilor de lucru s-au reduc anul trecut semnificat, iar în urma discuțiilor nu se ajunge la numitor comun. În același timp, în opinia lui Serebrian, deocamdată nu este clar dacă s-ar putea recreat un format de negocieri nou, după ce 5+2 a ajuns să nu mai funcționeze.„Orice formulă de negocieri serioase, format care ar implica o veche geometrie la care am apelat pînă acum, poate fi reanimat doar dacă se normalizează relațiile dintre Kiev și Moscova. Reieșim din ce avem la zi.
Crearea unor platforme adiționale de dialog ar fi necesare. Nu știu în ce măsură putem acum recroi un format de negocieri nou, în condițiile în care sînt atîtea necunoscute în zonă, nu există certitudine că Tiraspolul va merge prea mult în întîmpinare”, a spus Serebrian în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu.
Adăuga comentariu