Despre acest fapt a vorbit ministra Liliana Nicolaescu-Onofrei, care îl caracterizează ca fiind o persoană potrivit la locul potrivit.
„Un tînăr promițător și cu o viziune foarte clară pe domeniile pe care se ocupă. Deci el este membru, este colegul meu din PAS. Doamna Valentina Chicu nu este membru de partid, nu am întrebat-o nici măcar de simpatii, ne cunoaștem de o viață. Și doamna Elena Belei, nu este membru de partid”, a conchis Onofrei.
Întrebată de ce Elena Belei a fost păstrată în echipa de la minister, întrucît Belei a fost surprinsă la mai multe întîlniri electorale ale Partidului Democrat, Liliana Onofrei spune că Belei este o persoană profesionistă în ceea ce face.
„Nu am avut dubii că putem colabora în continuare. Acum dumneaei a acceptat această funcție, din care poate să fie oricînd, eu consider că este profesionistă și eu mi-am asumat riscul”, a conchis Ministra.
Amintim că pe 1 august, Adrian Băluțel a fost numit secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Anunțul a fost făcut de către ministra Liliana Nicolaescu-Onofrei. Elena Belei și-a dat demisia din funcția publică de secretară de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și a fost numită secretară de stat în funcție de demnitate publică, la aceeași instituție.
Adăuga comentariu