„Întrucît Iurie Leancă era la vremea respectivă viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și al integrării europene, iar ulterior prim-ministru, avînd în vedere că din postura sa de înalt demnitar a emis/adoptat decizii în beneficiul lui Șor (cedarea Băncii de Economii, cedarea Aeroportului Internațional Chișinău, acordarea permisiunea Băncii Naționale să scoată din rezervele de stat prima tranșă de 9,5 miliarde de lei pentru a astupa gaura formată în băncile controlate de Șor prin acordarea de credite frauduloase) există indicii clare în privința întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.324 din Codul penal (Corupere pasivă în proporții deosebit de mari) și art.326 din Codul penal (Trafic de influență cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari)”, se spune în sesizarea lui Carp.
Potrivit unei investigații jurnalistice, fiul mai mic al lui Iurie Leancă ar fi învățat în Marea Britanie pe banii lui Ilan Șor.
Adăuga comentariu